Tulburare anxioasa de separare: Cum se manifesta si ce solutii exista pentru reducerea anxietatii de separare la copii si adulti

Desi o asociem frecvent cu copiii care plang la usa gradinitei, aceasta anxietate poate lovi si adultii cu aceeasi forta. Se manifesta printr-o frica extrema, paralizanta si complet irationala ca o persoana foarte draga tie (partenerul, copilul sau chiar un parinte) va pati ceva teribil sau te va abandona definitiv daca nu esti langa ea in fiecare secunda.

Nu e doar acel "dor" pe care il simti cand cineva pleaca intr-o delegatie. Este o teroare fizica si mentala care te impiedica sa functionezi normal la job sau in societate, obligandu-te sa suni obsesiv acea persoana si sa ai nevoie de confirmari constante ca este in viata si in siguranta.

Intr-o relatie sanatoasa cu un nivel normal de atasament, ambele persoane au propria lor viata, prieteni si hobby-uri, iar timpul petrecut separat nu le provoaca un atac de panica. In anxietatea de separare, granita dintre "tu" si "el/ea" se sterge complet, iar absenta celuilalt declanseaza instantaneu scenarii catastrofale in mintea ta (accidente, morti, tradari).

Daca ajungi sa refuzi oferte bune de munca doar pentru a nu pleca de langa acea persoana, daca ii ceri locatia live non-stop pe telefon sau nu poti dormi deloc daca nu este in casa, atasamentul tau a devenit o inchisoare invizibila, atat pentru tine, cat si pentru celalalt.

De cele mai multe ori, da, radacinile se regasesc in primele etape ale vietii. Adultii care se confrunta cu aceasta tulburare au trait frecvent un eveniment sfasietor in copilarie, cum ar fi pierderea brusca a unui parinte prin moarte sau divort, o mutare neasteptata si traumatizanta, sau un mediu familial extrem de instabil si imprevizibil.

Creierul unui copil invata in acele momente ca "oamenii pe care ii iubesc dispar brusc si doare cumplit". Astfel, sistemul tau de alarma ramane blocat pe "pornit" si, chiar daca acum esti un adult rational, orice mica separare reinvie direct acea teroare neprocesata din anii copilariei.

Inainte sa te panichezi, e esential sa stii ca plansul si protestul atunci cand parintele pleaca sunt etape de dezvoltare perfect normale pentru copiii cu varste cuprinse intre 8 luni si aproximativ 3 ani. In acest interval, ei abia incep sa inteleaga conceptul de "permanenta a obiectului", adica invata ca tu continui sa existi chiar daca nu te vad in secunda aia.

Daca insa copilul tau are peste 6 sau 7 ani, refuza categoric sa mearga la scoala fara tine, are cosmaruri repetate in care esti rapit sau are simptome fizice (vomita, are dureri puternice de burta) exact in momentul despartirii, atunci aceste semne indica o tulburare anxioasa care necesita neaparat sprijin din partea unui psiholog pediatru.

In secunda in care simti ca adrenalina urca si mintea ta incepe sa ruleze zeci de scenarii tragice despre drumul lui spre munca, trebuie sa intrerupi fizic aceasta bucla. Nu pune mana pe telefon sa il suni, pentru ca asta iti va "valida" panica. In schimb, foloseste tehnica impamantarii: gaseste cinci lucruri rosii in camera, atinge patru texturi diferite si bea un pahar cu apa cu inghitituri foarte mici.

Odata ce ai calmat putin ritmul cardiac, vorbeste cu tine insuti asa cum ai vorbi cu un prieten speriat. Aminteste-ti rational: "A mai plecat de sute de ori pana acum si s-a intors cu bine de fiecare data. Frica mea de acum este doar un sentiment fals, nu o realitate." Seteaza-ti o alarma si fa o activitate placuta pentru tine in urmatoarea ora.

Speranta ca "timpul le vindeca pe toate" nu se aplica deloc in cazul fobiilor sau al anxietatii severe. Fara o interventie clara, tendinta ta va fi de a te izola si de a deveni si mai lipicios de acea persoana, ceea ce in final va distruge complet relatia pe care incerci atat de disperat sa o protejezi.

Terapia cognitiv-comportamentala (CBT) este unealta absoluta si dovedita stiintific pentru a invinge aceasta problema. Un terapeut te va expune treptat, intr-un mediu sigur, la distante tot mai mari fata de persoana respectiva. Mai important, te va invata cum sa iti recadrezi gandurile catastrofale, inlocuindu-le cu unele logice si sanatoase, redandu-ti astfel autonomia pierduta.

Desi nu exista o "pastila magica" strict pentru anxietatea de separare, medicii psihiatri intervin frecvent medicamentos atunci cand atacurile de panica sunt zilnice si te impiedica sa participi la terapie. Antidepresivele, in special inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei (ISRS), sunt deseori prescrise pentru a diminua teroarea de fundal si a regla starile tale de spirit pe termen lung.

In episoadele de frica acuta si insuportabila, se pot folosi medicamente anxiolitice cu efect rapid, dar acestea sunt strict o plasa de siguranta temporara, nu un tratament de fond. Abordarea corecta, agreata de specialisti, este mereu o combinatie strategica intre medicatie, care iti domoleste simptomele fizice, si psihoterapie intensa, unde rezolvi trauma emotionala de la baza.

Cand vine vorba de cei mici, sistemul lor nervos este inca in plina formare, asa ca orice substanta, fie ea si naturala, trebuie abordata cu extrema precautie. Anumite ceaiuri foarte slabe de musetel sau tei pot ajuta unii copii sa se linisteasca seara inainte de culcare, daca au un somn extrem de agitat din cauza despartirilor de a doua zi.

Totusi, suplimentele nu ii vor invata pe copii ca sunt in siguranta fara tine. Este esential sa nu ii oferi copilului absolut nimic din proprie initiativa crezand ca "e din plante si nu are ce sa strice". Dovezile sunt mixte, asa ca trebuie sa consulti mereu medicul pediatru inainte, pentru ca baza tratamentului la copii ramane consilierea psihologica prin joc, nu medicatia naturista.

Este una dintre cele mai triste realitati ale acestei tulburari: tocmai teama ta uriasa de abandon este cea care, in final, indeparteaza persoana iubita. Un partener obisnuit nu poate juca rolul de terapeut si nici nu iti poate fi asistent non-stop, pentru ca se va epuiza emotional (burnout) si se va simti controlat la fiecare pas din viata lui.

Primul pas pentru a salva relatia este sa ai o discutie extrem de vulnerabila si sincera cu el, in care sa iti asumi 100% ca problema este la tine si la temerile tale, nu la actiunile lui. Arata-i ca esti dispus sa iei masuri reale si cauta imediat un psiholog. Odata ce el vede ca tu lucrezi sa devii o persoana independenta, presiunea imensa de pe umerii lui va scadea dramatic.

Desi nu pare sa aiba legatura cu frica de a fi parasit, miscarea intensa si sportul au un impact chimic direct si urias asupra modului in care creierul tau proceseaza orice fel de frica. Cand te lupti cu anxietatea, sangele tau este plin cu hormonii stresului (cortizol si adrenalina). Alergatul sau o sesiune grea la sala vor "arde" pur si simplu acest exces chimic din corp.

Dincolo de reglajul hormonal esential, inscrierea la cursuri de sport iti ofera o sansa vitala de a petrece timp doar cu tine si de a iesi din fuziunea toxica cu partenerul. Construindu-ti propriul program de fitness, cu propriile reusite pe care le savurezi independent, iti demonstrezi saptamanal, in mod practic, ca poti exista si chiar poti fi extrem de fericit complet singur.