Astăzi, ai 15% Extra Reducere ✨ la toate Uleiurile Esențiale și Difuzoarele Premium - Folosește codul 15AROMATERAPIE Vezi Produse 🏡

Ginkgo Biloba: Proprietăți, Administrare & Beneficii

-26%
Prețul inițial a fost: 132,00 lei.Prețul curent este: 98,00 lei. TVA inclus

Mai puțin de 3,26 lei per zi de tratament!

-10%
Livrare Gratuita
Prețul inițial a fost: 348,00 lei.Prețul curent este: 313,20 lei. TVA inclus

Mai puțin de 10,43 lei per zi de tratament!

-18%
Prețul inițial a fost: 141,00 lei.Prețul curent este: 116,00 lei. TVA inclus

Mai puțin de 3,86 lei per zi de tratament!

Ginkgo Biloba este un arbore utilizat de secole în medicina tradițională chineză pentru proprietățile lui terapeutice, dovedite de-a lungul timpului de studiile realizate de către cercetători. Având un conținut ridicat de substanțe active, extractele din frunzele și fructele de Ginkgo Biloba sunt utilizate pentru a concepe suplimente alimentare, tincturi, creme și chiar medicamente. Află în continuarea acestui articol care sunt beneficiile oferite de Ginkgo Biloba și cum se poate el utiliza în scop terapeutic.

Ce este Ginkgo Biloba?

Ginkgo Biloba este considerat unul dintre cei mai „bătrâni” arbori de pe Pământ, fiind singurul supraviețuitor al familiei de arbori Ginkgoaceae, care a apărut cu mai bine de 200 de milioane de ani în urmă. Datorită istoriei sale îndelungate, el este considerat o „fosilă vie”, fiind întâlnit astăzi în sud-estul Chinei. Arborele se remarcă printr-o rezistență deosebită, putând să ajungă la vârsta de 1.000 de ani. De asemenea, el se evidențiază prin înălțimea de 30-40 de metri, dar și prin coroana bogată și frunzele lui în formă de evantai.

Beneficiile terapeutice oferite de Ginkgo Biloba sunt apreciate de mii de ani, acestea fiind menționate încă din timpul dinastiei Han, în perioada cuprinsă între anii 206 î.Hr și 220 d.Hr. Începând cu anul 1100 el este cultivat de către călugării budiști pentru proprietățile lui curative.

Deși este utilizat de sute de ani în medicina tradițională chineză, arborele începe să fie folosit în scop terapeutic în Europa începând cu anul 1950, de către medicul german Willmar Schwab. În prezent el este utilizat în întreaga lume în scop profilactic și curativ, grație conținutului ridicat de substanțe active.

Administrare Ginkgo Biloba

Pentru a putea profita de multiplele beneficii pentru organism oferite de Ginkgo Biloba se pot utiliza suplimentele alimentare,  dar și ceaiurile, tincturile, cremele și medicamentele care conțin extracte din frunzele și fructele acestui arbore. În compoziția extractelor se află un conținut ridicat de antioxidanți, precum flavonoidele și terpenoidele, care neutralizează radicalii liberi și previn astfel afecțiunile care pot fi cauzate de stresul oxidativ.

Alte componente importante regăsite în frunzele și fructele arborelui Ginkgo Biloba sunt acizii grași palmitic, oleic și linoleic, importanți pentru susținerea funcțiilor cerebrale și cardiovasculare. De asemenea, ele conțin vitamina E, vitamina C, potasiu, niacină, retinol, magneziu și piridoxină, aceste ingrediente fiind recunoscute pentru beneficiile aduse organismului.

Alte componente importante regăsite în frunzele și fructele arborelui Ginkgo Biloba sunt acizii grași palmitic, oleic și linoleic, importanți pentru susținerea funcțiilor cerebrale și cardiovasculare. De asemenea, ele conțin vitamina E, vitamina C, potasiu, niacină, retinol, magneziu și piridoxină, aceste ingrediente fiind recunoscute pentru beneficiile aduse organismului.

  • Suplimente alimentare

Suplimentele cu Ginkgo Biloba păstrează beneficiile terapeutice ale frunzelor și fructelor acestui arbore. Ele sunt recomandate pentru a îmbunătăți circulația sângelui la nivelul creierului și pentru a stimula memoria. De asemenea, ele sunt utilizate pentru a ameliora depresia și pentru a regla metabolismul. Deși nu există o doză standard de Ginkgo Biloba, se recomandă ca doza de început să fie de cel mult 120mg./zi.

  • Tinctură

Ginkgo Biloba – utilizare sub formă de tinctură aduce, de asemenea, beneficii organismului. Aceasta se obține din frunze de Ginkgo Biloba și este recomandată persoanelor cărora le este dificil să administreze suplimentele sub formă de tablete sau capsule.

  • Ceai

O altă modalitate de a profita de Ginkgo Biloba și beneficiile pe care el le oferă constă în utilizarea ceaiurilor care conțin frunzele uscate ale arborelui. Datorită faptului că ceaiul de Ginkgo Biloba este lipsit de cofeină, el poate fi folosit și de către persoanele care nu consumă cafea. Proprietățile și beneficiile oferite de ceaiul de Ginkgo Biloba sunt asemănătoare cu cele ale suplimentelor, doar că acestea din urmă sunt mai concentrate.

  • Creme

Datorită multiplelor beneficii Ginkgo Biloba asupra pielii, frunzele și fructele acestui arbore se pot utiliza sub formă de cremă, pentru a menține sănătatea pielii. Cremele cu Ginkgo Biloba sunt recomandate pentru  a  preveni îmbătrânirea prematură a pielii, a diminua liniile fine și ridurile, dar și pentru a îmbunătăți circulația, a accelera procesul de cicatrizare al leziunilor cutanate și a combate celulita.

  • Medicamente

Extractul de Ginkgo Biloba este utilizat, de asemenea, la prepararea unor medicamente, precum sunt cele care se adresează vertijului, dar și problemelor circulatorii și deficiențelor de auz.

Ginkgo Biloba - Beneficii

Datorită concentrației ridicate de substanțe active, există numeroase întrebuințări ale produselor pe bază de Ginkgo Biloba. Prin urmare, un supliment Exotique Tribulus se poate utiliza pentru revitalizarea corpului și a minții, oferind beneficii asupra întregului organism.

Printre cele mai importante beneficii oferite de Ginkgo Biloba se află următoarele:

  • Îmbunătățește memoria

Datorită conținutului bogat de antioxidanți, acizi grași, vitamine și minerale, există multiple beneficii oferite de Ginkgo Biloba și indicații terapeutice ale extractelor din frunzele și fructele acestui arbore. Îmbunătățirea memoriei este unul dintre cele mai importante beneficii ale lui, existând studii care arată că suplimentarea cu Ginkgo Biloba poate îmbunătăți performanțele intelectuale. Astfel, acesta ajută la îmbunătățirea capacitații de memorare și a puterii de concentrare.

  • Ameliorează simptomele bolii Alzheimer

Ginkgo Biloba îmbunătățește funcțiile cognitive la persoanele cu Alzheimer atunci când este administrat alături de tratamentul alopat.

  • Reduce anxietatea

Grație proprietăților lui antioxidante, Ginkgo Biloba ameliorează anxietatea. 107 de persoane cu tulburare de anxietate care au participat la un studiu au fost împărțite în 3 grupuri. Un grup a primit 240 de miligrame de Ginkgo Biloba, cel de-al doilea grup a primit 480 de miligrame de extract, în timp ce cel de-al treilea grup a primit placebo. Persoanele cărora li s-a administrat 480 de miligrame de Ginkgo Biloba au prezentat o reducere cu 45% a simptomelor anxietății.

  • Ameliorează depresia

Unele studii arată beneficiile oferite de Ginkgo Biloba extract asupra ameliorării depresiei. Aceste beneficii se datorează proprietăților antiinflamatoare ale extractului, care ajută organismul să depășească mai bine episoadele stresante.

  • Ameliorează afecțiunile respiratorii

Substanțele active din Ginkgo Biloba sunt benefice pentru sănătatea aparatului respirator. Unele studii arată că extractele acestui arbore pot ameliora simptomele astmului, iar grație proprietăților lor antiinflamatoare, diminuează simptomele afecțiunilor respiratorii.

  • Ameliorează afecțiunile dermatologice

Efectele benefice deținute de Ginkgo Biloba se răsfrâng si asupra sănătății pielii. Astfel, el este recomandat pentru a ameliora unele afecțiuni dermatologice, precum vitiligo. Există studii care arată că este suficientă administrarea unei doze de 120 de miligrame de extract pentru a se observa o reducere a depigmentării pielii. De asemenea, dacă este aplicat pe piele sub formă de cremă, acest extract ajută la reducerea celulitei și la estomparea ridurilor, putând fi utilizat și pentru a preveni apariția ridurilor.

  • Protejează organismul împotriva radicalilor liberi

Flavonoidele și terpinoidele conținute de Ginkgo Biloba sunt eficiente în protejarea organismului împotriva acțiunii dăunătoare a radicalilor liberi. Aceștia sunt responsabili de accelerarea procesului de îmbătrânire, dar și de instalarea anumitor afecțiuni. Prin efectele lui antioxidante, Ginkgo Biloba încetinește procesul de îmbătrânire și împiedică apariția afecțiunilor.

  • Combate inflamația

Inflamația reprezintă răspunsul organismului la un traumatism sau la prezența unor virusuri și a unor bacterii. Atunci când există o afecțiune cronică, organismul declanșează inflamația fără să existe un traumatism sau un agent patogen. Inflamația existentă pe o perioadă îndelungată poate afecta țesuturile organismului. Ginkgo Biloba poate să reducă inflamația din organism, dovedindu-se eficiența în cazul inflamației asociate cu infarctul, afecțiunile cardiovasculare, sindromul de colon iritabil, artroza și cancerul.

  • Îmbunătățește circulația sanguină și funcțiile cardiovasculare

Ginkgo Biloba contribuie la îmbunătățirea circulației sanguine a organismului și la susținerea funcțiilor cardiovasculare. El îmbunătățește circulația sângelui, grație efectului lui de a crește nivelul de oxid nitric cu 12%.

  • Diminuează simptomele ADHD

Administrarea suplimentelor cu Ginkgo Biloba la copii contribuie la ameliorarea simptomelor ADHD-ului. Un studiu la care au participat 50 de copii cu tulburare hiperactivă și deficit de atenție arată că administrarea unei doze zilnice de 120mg de extract contribuie la ameliorarea simptomelor tulburării.

  • Îmbunătățește funcțiile sexuale

Efectul de îmbunătățire a circulației sanguine al extractului de Ginkgo Biloba contribuie la îmbunătățirea funcțiilor sexuale și la ameliorarea disfuncțiilor erectile. El este recomandat, de asemenea, pentru  a îmbunătăți libidoul.

  • Protejează vederea

Ginkgo Biloba este recomandat pentru a proteja vederea, dar și pentru a ameliora anumite afecțiuni oculare, precum glaucomul. 

  • Echilibrează metabolismul

Antioxidanții din Ginkgo Biloba ajută la reglarea metabolismului, prin prevenirea stresului oxidativ. Prin urmare, el este recomandat atât pentru a preveni îngrășarea, cât și pentru a menține un nivel optim de insulină în sânge și pentru a accelera procesul de ardere a grăsimilor. De asemenea, el ajută sistemul digestiv în îmbunătățirea funcțiilor acestuia. 

  • Ameliorează durerile de cap

Ginkgo Biloba este unul dintre cele mai utilizate tratamente împotriva durerilor de cap în medicina tradițională chineză. Această utilizare nu este surprinzătoare, date fiind proprietățile antioxidante și antiinflamatoare ale arborelui Astfel, el poate fi utilizat pentru a reduce durerile de cap asociate cu stresul sau cu o circulație sanguină deficitară.

  • Diminuează simptomele PMS

Există studii care arată Ginkgo Biloba poate fi utilizat pentru a diminua simptomele sindromului premenstrual. Acestea pot scădea cu până la 23% datorită extractelor naturale de Ginkgo Biloba.

Efecte secundare

Administrarea extractelor de Ginkgo Biloba în dozele recomandate este de cele mai multe ori lipsită de efecte secundare. În unele situații rare poate produce efecte secundare, precum diaree, amețeală, dureri de cap, dureri abdominale, erupții cutanate sau greață.

Indiferent dacă folosești Ginkgo Biloba sub formă de suplimente alimentare, tinctură, medicamente, creme sau ceai, poți beneficia de proprietățile terapeutice ale acestui arbore, pentru a îmbunătăți funcționarea organismului și pentru a preveni îmbolnăvirea.

Lasă un răspuns